Înconjurată de un curs de apă cunoscut sub numele Lacul Maicilor, Mănăstirea Ţigăneşti, aflată între Bucureşti şi Ploieşti, lângă comuna Ciolpani, este vestită atat prin frumuseţea sa, cât şi prin atelierele ei de ţesătorie, în care călugăriţele realizează adevărate opere de artă. Aici se ţese stofa pentru veşmintele preoţeşti şi tot aici a fost lucrată broderia pentru sala maură din Castelul Peleş.

Mănăstirea Ţigăneşti este atestată de documentul de donaţie şi vanzare-cumpărare din iulie 1780 al lui Matei Ţigănescu şi al verişoarei sale Paraschiva Caplescu, care construieşte o bisericuţă pe acest teren. Sub numele de Ţigăneşti o întalnim şi în hrisoavele domneşti de danii ale lui: Moruzi 1793, Caragea 1813 şi al lui Dimitrie Ghica Voievod din 1824.

Legenda susţinută de faptul că pomelnicul mănăstirii începe cu Mihai Viteazul şi Doamna Stanca, ne arată că aşezarea monahală exista încă de la începutul sec. XVII, fiind zidită de călugări români de la muntele Athos, când în aceste locuri erau codrii Vlăsiei.

La început aici a fost o biserică de lemn în care ctitorii, familia Caplescu, aşezaseră pe Altar o bucată de marmură pe care era inscripţonată data: 1752. Boierul Ţigănescu donase terenul şi de aici numele "ţigăneşti" dat locaşului respectiv.

A fost mai întâi Schit cu chilii şi biserică din lemn. Din această biserică din lemn s-a pastrat icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe. Schitul Ţigăneşti, populat de călugări, trece sub oblăduirea Mănăstirii Căldăruşani, apoi la scurt timp călugării de aici sunt transferaţi la Căldăruşani, locul lor fiind luat de călugăriţele de la Schitul Turbaţi - Siliştea Snagovului şi Schitul Maicilor din Bucureşti - fapt atestat de hrisovul de la 5 iunie 1805.

Biserica de lemn devenită neîncăpătoare, a fost demolată şi pe locul ei a fost înălţată în 1812 actuala biserică cu hramul Adormirea Maicii Domnului, avându-l ctitor pe banul Radu Golescu, stareţ fiind Dosoftei.

Locaşul cu hramul Adormirea Maicii Domnului este construit în spiritul vremii, cu pridvor şi o singură turlă, decorată cu ferestre prelungi. Uşa de la intrarea în pronaos prezintă un ancadrament cu motive florale, admirabil executate.

Pictura interioară, executată în 1853, în stil neobizantin, a fost opera egumenului Eftimie. A urmat o serie de restaurări în 1880, 1895, 1911 iar în 1929 biserica a fost repictata de Dimitrie Belizarie. Pridvorul păsteaza însă câteva scene din pictura originală.

În exterior a fost refăcut mozaicul de către pictorul Gh. Răducanu iar catapeteasma pictată în 1895 de Gh. Stoenescu este refacută în 1989 de Gh. Samoilă.

Restaurările din 1977-1986 au fost făcute cu multă grijă, lucrările destinate picturii fiind încredintate pictorilor Gheorghe Trăsculescu şi Valeria Musceleanu, însoţiţi de un grup de ajutoare.

Cele două clădiri din incinta Mănăstirii, având cerdacuri susţinute de coloane, adăpostesc chiliile, stareţia, trapeza şi o minunată colecţie de arta bisericească şi carte veche. Construite în 1920, clădirile înconjoară biserica. Mănăstirea se află pe o peninsulă, terenul nefiind bine stabilizat, în anii 1980-1984 construcţia a fost consolidată.

Biserica de cimitir cu hramul Sf. Treime, de dimensiuni mai mici, a fost construită în 1817 şi pictată de Anton Serafin. Este o biserică de mici dimensiuni, frumos proporţionată, cu planul trilobat, cu pridvor deschis în stil post brâncovenesc. În cimitir se află monumente funerare vechi, din care menţionam monumentul familiei Diamandescu realizat de sculptorul Carol Stork în anul 1889.

Printre mândriile locaşului pot fi amintite clopotniţa cu trei clopote mari şi unul mic, şi mai ales ceasul mare, cu doua cadrane. Adus din Germania, în 1911, are un mecanism care cântăreşte mai mult de 1300 kg.

Clădirea muzeului, construită în 1848, a fost mai întâi orfelinat, apoi şcoală, arhondărie, iar din 1989 muzeu. Aici sunt expuse icoane pe lemn, pânză, sticlă şi metal, veşminte vechi, cărţi şi obiecte religioase.

Ansamblul mănăstirii mai cuprinde turnul clopotniţei, trapeza, casele monahale, cimitirul şi atelierele unde se ţes materiale pentru hainele preoţeşti. În acest atelier trudesc măicuţele mănăstirii, iar materialele folosite pentru hainele preoţeşti sunt din mătase vegetală şi cu fir de aur şi argint. Războaiele de ţesut sunt programate prin cartele perforate.

Prin pictura sugestivă, realizată în culori vii, prin eleganţa construcţiilor din jur, prin faima atelierelor şi linistea pe care o degajă, Mănăstirea Ţigăneşti rămâne un loc de reculegere, deosebit de îndrăgit de credincioşi.

Portalul Creştin Ortodox - Mănăstirea Ţigăneşti

Directia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional - ILFOV - Mănăstirea Ţigăneşti

oruvaq juvgr fgbar

behind white stone