Nicolae Titulescu (n. 4 martie 1882, Craiova – d. 17 martie 1941, Cannes) a fost un diplomat, jurist, profesor și om politic român, în repetate rânduri ministru al afacerilor străine, ministru plenipotențiar, fost președinte al Ligii Națiunilor. A fost membru titular (din 1935) al Academiei Române.

Nicolae Titulescu intră în politică în 1909. În anul 1912 câștigă un loc pe lista Partidului Conservator-Democrat condus de Take Ionescu, devenind astfel deputat de Romanați.

La 10 august 1913, Nicolae Titulescu a fost numit în Comisia pentru delimitarea frontierei în sudul Dobrogei, constituită în urma Conferinței de Pace de la București.

În anii 1928 - 1936, Nicolae Titulescu a fost de mai multe ori Ministru al Afacerilor Străine. În primul ministeriat la Externe (1927-1928) are o contribuție decisivă la acceptarea internațională a punctului de vedere românesc cu privire la problema "optanților" maghiari, ridicată de Budapesta, precum că România ar fi discriminat la reforma agrară din 1921 pe marii proprietari (moșieri) maghiari transilvani. Titulescu a combătut criticile guvernului maghiar, demonstrând clar corectitudinea măsurilor aplicate de București.

Începând din anul 1921 a funcționat ca delegat permanent al României la Liga Națiunilor de la Geneva, fiind ales de două ori (1930 și 1931) Președinte al acestei organizații internaționale. În această calitate a militat contra revizionismului din Europa, pentru păstrarea frontierelor stabilite prin tratatele de pace, pentru raporturi de bună vecinătate între statele mari și mici, pentru respectarea suveranității și egalității tuturor statelor în relațiile internaționale, pentru securitate colectivă și prevenirea agresiunii.

Sistemul colectiv de apărare pentru care a luptat atât de mult Titulescu, compus din Mica Înțelegere(Cehoslovacia, Iugoslavia și România, mai târziu, Înțelegerea Balcanică (Iugoslavia, Grecia, Turcia și România) se regăsea în sfera de influență a Franței care-și regulariza opțiunile strategice și interesele cu ajutorul acestora, de multe ori Marea Britanie acuzând Franța de hegemonie europeană.

O analiză a gândirii sale diplomatice este făcută însuși de Nicolae Titulescu: „Întreagă politică externă pe care am urmat…n-a avut decât acest țel: nu de a pregăti războiul, ci de a pregăti o rețea de alianțe de așa fel încât războiul să devină imposibil”. În 29 august 1936, regele Carol al II-lea, îl demite pe Nicolae Titulescu din funcția de ministru de externe, sub pretextul unei remanieri guvernamentale. Nicolae Titulescu află vestea de la radio în timp ce se găsea la Cap Martin, Franța, pe Coasta de Azur, unde-și avea reședința.

Nicolae Titulescu moare la Cannes (sau Souvrettes, Elveția, după Petre Pandrea), după o lungă suferință, la data de 17 martie 1941. În 1992 rămășițele sale au fost aduse în țară și înhumate în curtea Bisericii „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului.

va fcngr, onapn, qerncgn

in spate, banca, dreapta