In arhitectura bucuresteana veche, stilul industrial ocupa un loc aparte, deoarece „rupe” cu tendintele generale ale imobilelor „de locuit”. Caramida este predominanta, alaturi de volumele mari ale spatiilor, definite ca hale industriale si cladiri administrative. Nu prea se intalnesc ornamente elaborate sau „inflorituri”, se pune accent pe functionalitate.

Pentru multi ar putea parea suprinzator ca intr-o zona destul de rau-famata, Calea Rahovei intersectie cu strada Uranus, sa se gaseasca o „bijuterie industriala” a unor vremuri apuse: ansamblul Vamei Bucuresti Antrepozite.

In anii de dupa venirea lui Carol I pe Tronul Romaniei, tara s-a dezvoltat rapid, iar pe langa fabricile existente au fost construite unele noi, de catre marii industriasi. La sfarsitul secolului 19 si inceputul secolului 20, si Capitala era in plina expansiune si transformare. Pe langa edificiile publice remarcabile din centru, s-au pus bazele unor zone industriale de renume. Prin Mahalaua Calicilor (cartierul Rahova) treceau deja negustori sau industriasi in calatoriile lor spre Orient.

Strada Uranus pornea de la actualul Pod Izvor, traversa Dealul Arsenalului si se oprea in Calea Rahovei. La aceasta intersectie, a fost ridicat, la 1894, ansamblul Vamii Bucuresti Antrepozite. Proiectul facea parte din planurile de dezvoltare a orasului initiate de primarul de atunci, Nicolae Filipescu (medalion), cu acordul Suveranului. Strada Uranus a fost prelungita special pentru a deservi cum trebuie noua zona industriala.

Demne de mentionat sunt si restul cladirilor, usor de identificat pe o schita din jurul anului 1900. Astfel, aflam ca Vama Bucuresti Antrepozite cuprindea inca o cladire, a administratiei, vamei si accizelor. Aceasta se situa in spatele Bursei Marfurilor.

Deschiderea oficiala a avut loc in vara anului 1899, dar munca la complex a continuat, mereu mai adaugandu-se cate ceva, astfel incat la o forma „finala” s-a ajuns abia in jurul anului 1945. La aceasta s-a adaugat si necesitatea remedierii unor stricaciuni cauzate de un incendiu, in 1918.

In perioada interbelica, Vama Bucuresti Antrepozite s-a invecinat cu prospera fabrica de bere si conserve a industriasului Dumitru Bragadiru si a fiilor acestuia. Tramvaiele aveau capat la Antrepozite, aducand muncitorii si functionarii la lucru. Astfel, de la Mosi (Obor) se putea ajunge foarte usor la Vama Rahova.

Titulatura s-a mentinut si in perioada comunista: Vama Bucuresti Intreposite.

Vremurile bune au apus dupa al Doilea Razboi Mondial. Fabrica Bragadiru a devenit Fabrica de Bere Rahova, iar Bursa de Marfuri si cladirile adiacente si-au pierdut importanta intr-o economie socialista centralizata, transformandu-se in hale „obisnuite”.

Deasupra intrarii, denumirea initiala inca supravietuieste.

Edificiile, cazute in paragina, au fost si mai mult avariate in 1990, in urma unui incendiu. Vama Bucuresti Antrepozite a trecut de la Stat la privati, care au tergiversat inceperea lucrarilor de reabilitare, fapt ce a adus cladirea in stadiul de colaps iminent.

Desi este monument istoric de clasa B, ansamblul care include Bursa de Marfuri s-a aflat pana recent intr-o stare deplorabila. Dupa 2000, au inceput sa se miste lucrurile, insa interventiile asupra cladirilor nu au fost, initial, unele fericite.

De-abia in 2004-2005 proprietarii s-au apucat serios de treaba. „Vedeta” este, ca si in trecut, Bursa de Marfuri, cladirea centrala. Ea a suferit o reconversie mai mult decat interesanta. Fatada din caramida a fost pastrata, acoperisul inlocuit si inaltat, iar spatele cladirii completat in stil modern.

Astazi, aici este un centru de expozitii si organizari evenimente. Exista insa un element cu care nu ma pot impaca: zeitatea din varf, disparuta dupa 1945, a fost refacuta. Toate bune si frumoase, numai ca actuala statuie pare un kitsch de duzina, e pusa stramb in varf si, in loc de sabia initiala, tine un toiag in mana, dublat de un neon pentru stralucire nocturna.

pbyg, yvgren v, fho onen zrgnyvpn

colt, litera i, sub bara metalica