World's biggest free geocaching network
Geopaths - matching lots of geocaches
Full statistics, GPX's, all for free!
Mail notifications about new caches and logs
100% geocaching posibilities for free
Musisz być zalogowany, by wpisywać się do logu i dokonywać operacji na skrzynce.
stats
Skrzynka nie ma jeszcze statystyki
[TGQ2011] Telefonia multiplă - OR00F1
Właściciel: andrixnet
N 46° 46.356' E 23° 35.243' N 46° 46' 21.36'' E 23° 35' 14.58'' N 46.77260°  E 23.58738° 
Wysokość: 343 m n.p.m.
 Województwo: Rumunia > Nord-Vest
Typ skrzynki: Nietypowa
Wielkość: Mała
Status: Zarchiwizowana
Data ukrycia: 2011-08-10
Data utworzenia: 2014-09-19
Data opublikowania: 2014-09-19
Ostatnio zmodyfikowano: 2017-03-20
0x znaleziona
0x nieznaleziona
0 komentarze
watchers 0 obserwatorów
675 odwiedzających
0 x oceniona
Oceniona jako: b.d.
Atrybuty skrzynki

Wymagany dodatkowy sprzęt 

Zapoznaj się z opisem atrybutów OC.
Opis RO

"Uber Mehrfach-Fernsprechen"
[Augustin Maior, Elektrotechnische Zeitschrift - 1907]

Augustin Maior

Augustin Maior (n. 22 august 1882, Reghin - d.3 octombrie 1963, Cluj) a fost un fizician, profesor universitar, inventator român de excepţie, considerat părintele telefoniei multiple.

S-a născut la Reghin la 21 august 1882. Părinţii săi, Tereza (o femeie cu o educaţie deosebită) şi Gheorghe (învăţător şi apoi director al şcolii primare româneşti din Reghin) au crescut cinci copii: Olivia, Augustin, Iuliu, Gheorghe şi Ana.

Augustin Maior a urmat primii ani de educaţie şcolara la Reghin, în limba germană: grădiniţa, şcoala primară şi secundară, Liceul Evanghelic German. Apoi a frecventat cursurile Liceului Piarist din Târgu Mureş si ale Liceului Catolic din Budapesta, demonstrând, pe lângă uşurinţa de însuşire a limbilor străine, şi aptitudini dosebite în domeniul fizicii şi matematicii. A promovat examenul de Bacalaureat în anul 1900 după care, până în 1904, a urmat cursurile Facultăţii de Mecanică a Institutului Politehnic din Budapesta. În decursul anului 1905 a frecventat o serie de cursuri postuniversitare la universităţi renumite din Viena, München şi Göttingen, audiind mari personalităţi ştiinţifice ale vremii, ca D. Hilbert, H. Minkowski, F. Klein, C. Rünge, E. Riecke, L. Prandtl, E. Wiechert sau mai tinerii M. Born, L. Debyeand si M. von Laue.

În luna noiembrie 1905 este angajat prin concurs inginer la Staţia Experimentală a Poştelor din Budapesta unde, în 1906, a reusit sa transmită simultan, pe o singură linie telefonică de 15 km, 5 convorbiri fără ca semnalele să interfereze. Fundamentele teoretice ale telefoniei multiple au fost publicate în 1907 în revista „Elektrotechnische Zeitschrift” şi apoi, în 1914, în lucrarea „The use of High-Frequency Alternating Currents in Telegraphy, Telephony and for Power Transmission” publicată în revista “The Electrician”.

După primul război mondial şi unirea Transilvaniei cu România, Augustin Maior îşi pune experienţa sa la dispoziţia autorităţilor române, devenind director general al Poştelor, Telegrafelor şi Telefoanelor din Transilvania şi Banat. Aproape simultan, în iulie 1919, a fost numit profesor titular la Universitatea din Cluj şi apoi director al Institutului de Fizică Teoretică şi Tehnologică al Facultăţii de ştiinţe. În perioada 1929-1946 a fost şi decan al facultăţii. A predat studenţilor săi cursuri conţinând multe idei moderne, cum sunt cele de „Electricitate şi Magnetism” sau de „Acustică şi optică”, pe care le-a şi publicat în diverse ediţii.

Augustin Maior a fondat şcoala de Fizică Teoretică de la Universitatea din Cluj, menţinând un contact permanent cu marile idei ale timpului şi având contribuţii remarcabile în domeniile aflate în dezvoltare în Europa. Aceste contribuţii au fost pe deplin recunoscute în anul 1950, când laureatul Premiului Nobel M.Louis de Broglie a prezentat la Academia din Paris lucrarea lui Augustin Maior intitulata „Câmpurile gravitaţionale şi magnetismul”. Acesta a fost unul dintre ultimele evenimente fericite din viaţa zbuciumată a lui Augustin Maior de după 1947.

Augustin Maior se stinge din viaţă la Cluj în 3 octombrie 1963.

 

În semn de recunoaştere (chiar dacă tardivă) a contribuţiei la dezvoltarea învăţământului modern şi a cercetării în fizica, Consiliul Profesoral al Facultăţii de Fizică a Universităţii din Cluj a hotărât, în luna martie 1995, ca unul din amfiteatrele sale să fie denumit „Amfiteatrul Augustin Maior”. Tot ca un act de recunoştinţă şi respect fostei Şcolii Generale nr.5 din Reghin, şcoala la care şi-a început educaţia i s-a acordat la 21 martie 1994 numele de GIMNAZIU DE STAT "AUGUSTIN MAIOR". La 7 iulie 2004 pe casa din Str.Octavian Goga nr.9 se pune de către Primăria Municipiului Cluj-Napoca o placă memorială. În Cluj-Napoca Colegiul Tehnic de Comunicaţii îi poartă de asemenea numele. În curtea Universităţii s-a amplasat recent şi un bust al lui Augustin Maior, alături de alte somităţi universitare clujene.
În particular Augustin Maior a fost o persoană veselă, cu mult umor de bun gust, dar şi cu excentricităţi caracteristice oamenilor de geniu. A fost căsătorit cu Alexandrina în 1916 şi a avut 3 copii la care le-a oferit o educaţie aleasă: Maria (profesoară de engleză), Gheorghe (inginer) şi Ileana (chimistă). Profesorul Maior a ţinut mult la familia sa, astfel în fiecare an vacanţa de vara o petrecea la Reghin unde se întâlnea cu ceilalaţi fraţi, surori şi nepoţi. Distracţia preferată fiind plimbări prin Reghin şi imprejurimi, prin locurile unde a copilărit şi povestea insoţitorilor multe întâmplări şi aspecte din viaţa sa. Au rămas în amintire urmaşilor săi mesele familiale din timpul vacanţelor, când împreuna cu fraţi, surori, copii, nepoţi povestea multe întâmplări nostime şi deosebite legate de viaţa sa, fiind mereu în centrul atenţiei comesenilor. Contribuţiile aduse de omul de ştiinţă Augustin Maior în domeniul transmisiunilor telefonice îl situează pe acesta la loc de fruntea în galeria înaintaşilor care au fundamentat teoria sistemelor telefonice şi au accelerat progresul acestora.

La intrarea în parc, caută pe marginea unui panou ceea ce-ţi lipseşte...

OpenSprawdzacz
Autor tej skrzynki umożliwił sprawdzenie poprawności rozwiązania zagadki (współrzędnych pojemnika finałowego).
Statystyki: prób: 1 razy, trafień: 0 razy.
Dodatkowe informacje

0762......
wbf, griv arter

A|B|C|D|E|F|G|H|I|J|K|L|M
N|O|P|Q|R|S|T|U|V|W|X|Y|Z
Odszyfruj
Wpisy do logu: znaleziona 0x nieznaleziona 0x komentarz 0x Wszystkie wpisy