World's biggest free geocaching network
Geopaths - matching lots of geocaches
Full statistics, GPX's, all for free!
Mail notifications about new caches and logs
100% geocaching posibilities for free
Trebuie să fii autentificat pentru a acţiona asupra acestei geocutii.
stats
This cache does not have any statistics yet
Salina Turda - OR00D0
Cutia nu este la coordonate. Vizitează salina pentru a o găsi.
Proprietar: andrixnet
N 46° 35.048' E 23° 46.636' N 46° 35' 2.88'' E 23° 46' 38.16'' N 46.58413°  E 23.77727° 
Altitudine: 344 m
 Zonă: România > Nord-Vest
Tip geocutie: Necunoscută
Mărime: Mică
Stare: Ready for Search
Data ascunderii: 2010-09-01
Data creării: 2014-09-19
Date published: 2014-09-19
Ultima modificare: 2017-08-21
0x găsit
0x negăsită
0 Comentarii
watchers 0 utilizatori care urmăresc această geocutie
846 vizitatori
0 x votat
Apreciată ca: -
Atribute

Parcare în apropiere  Fii discret în timp ce cauţi  Geocutie decalată faţă de coordonatele iniţiale  Hai la căutat împreună cu copiii  Acces doar în anumite ore sau zile sau cu taxă  Ai nevoie de o lanternă  Accesibilă doar mergând pe jos  Rezolvarea se poate găsi numai vizitând locul 

Citeşte articolul despre atributele Opencaching.
Descriere EN RO

Salina Turda

Depunerea formaţiunilor de sare din bazinul Transilvaniei, a avut loc în Badenianul mediu Wielician vârsta absolută atribuită depozitelor salifere din Transilvania, este de 13.6...13.4 milioane de ani. Sedimentarea sării a avut loc în bazine marine izolate, în condiţii de climat cald şi relativ umed, cu slabe tendinţe de aridizare, pe fondul unei subsidenţe active. Evoluţia tectonică ulterioară a bazinului a determinat formarea de cute alungite orientate aproximativ N-S, dispuse în estul, respectiv vestul depresiunii Transilvaniei, în axul cărora este cantonată sarea, sub forma unor sâmburi ce ajung până la suprafaţă.

Zăcământul de sare de la Turda aparţine aliniamentului de vest, care se dezvoltă începand din Maramureş, în nord, până în zona Sibiului, la sud. Aceluiaşi aliniament îi aparţin şi zăcămintele Ocna Dej, Sic, Cojocna, Valea Florilor şi Ocna Mureş. Situat în partea de NE a oraşului, zăcământul se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 45 km2, iar grosimea medie se situează în jurul valorii de 250m. În zona axială a cutei grosimea sării depăşeşte frecvent 1200m. Sarea de la Turda este o roca monominerală, compusă din halit (NaCl), mineral al cărui proporţie depăşeşte 99%. Elementele insolubile, formate în principal din CaSO4, nu depăşesc 0.7%. Rezerva geologică estimată este de 38 750 milioane tone. Formaţiunile terigene situate în acoperişul sării, au grosimi cuprinse între 0.5 si 20-25m. Apariţia sării la suprafaţă ca urmare a erodării de către Valea Florilor şi Valea Sărată a rocilor sterile situate în acoperişul zăcământului, a facut ca prezenţa ei să fie cunoscută din cele mai vechi timpuri.

Exploatarea sistematică a zăcămantului, la început prin lucrări miniere de suprafaţă şi mai târziu în subteran, începe în perioada ocupaţiei romane în Dacia, având un rol economic fundamental în dezvoltarea localităţii Potaissa. Primele exploatări romane pot fi localizate în microdepresiunea Băile Sărate. Exploatările romane la zi, aveau formă dreptunghiulară, în carieră cu trepte răsturnate. Sarea extrasă era transportată pe plane înclinate dispuse la unul din capetele carierei. La adâncimea de 12-15m locaţia era abandonata, datorită acumulării apei în baza carierei şi a dificultăţii evacuării sării extrase din masiv. Se presupune că Lacul Roman, actualul strand, ar putea fi o locaţie de exploatare de tipul descris anterior.

Urmele unor exploatări romane în subteran au fost întalnite în Valea Sărată, pe versantul NV-ic al văii când, în 1867, galeria de trasaj a minei Ghizela a interceptat o lucrare minieră subterană despre existenţa căreia nu s-a ştiut nimic în momentul proiectării respectivei galerii. Camerele de exploatare aveau formă de piramidă, erau situate una lângă alta şi erau despărţite între ele printr-o împletitura de nuiele. Când camerele atingeau adâncimi cuprinse între 17 şi 34 m, exploatarea era abandonată, urmând ca ea să fie continuată pe o nouă locaţie. Acest sistem de exploatare asigura, pe lângă cheltuieli reduse şi o extracţie masivă a sării.

După retragerea aureliană, până în secolul al XI-lea, nu există dovezi certe că extracţia sării ar fi continuat. Se presupune că populaţia locală a continuat exploatarea sării atât pentru acoperirea necesităţilor interne, cât şi în vederea exportului în statele vecine, lipsite de un astfel de mineral.

În primul document cunoscut până în prezent cu referire la Transilvania, emis de cancelaria maghiară în anul 1075 este menţionată vama ocnelor de sare "la cetatea ce se cheamă Turda... în locul ce se cheamă în ungureste Aranyas iar în latineste Aureus". Documentul citat nu menţioneaza existenta la Turda a unor exploatări propriu zise, dar înfiinţarea unei vămi a sării "...pe drumul Arieşului şi al Mureşului..." ar putea fi un argument în favoarea existenţei unor exploatări de sare în funcţiune. Turda, ca cetate regală, ar fi putut avea rolul de a apăra salinele din apropiere. În cursul secolului al XIII-lea este pomenită documentar Ocna de la Turda. Astfel, la 1 mai 1271 se dăruia capitlului din Transilvania "ocna de sare de la Turda". După o perioadă de avânt, cuprinsă între sfârşitul secolului al XIV-lea şi mijlocul secolului al XVI-lea, urmează o perioadă de scădere a ritmului de dezvoltare a producţiei miniere în Transilvania. Pentru cunoaşterea exactă a situaţiei în care se aflau exploatările de sare, casa regală trimite comisari pentru a inspecta minele transilvane. Comisarii regali Paulus Bornemisza şi Georgius Wernher, în raportul intocmit în primavara anului 1552, fac referiri la calitatea sării, metodele de exploatare şi numărul şi felul lucrătorilor. În acelaşi document, ocna de la Turda este declarată ca fiind cea mai importantă din Transilvania, iar cămara de sare (forma de organizare şi coordonare a activităţii de exploatare a sării) principală era cea de la Turda, "căci comitele ei (numit de rege n.n.) era şi peste ceilalţi cămaraşi".

Instaurarea puterii habsburgige la sfârşitul secolului al XVII-lea, şi creşterea necesităţilor materiale ale societăţii determină ca, începand aproximativ cu a doua decadă a secolului al XVIII-lea, importanţa acordată ramurilor industriei extractive să crească. Minele de sare intră sub administraţia directă a puterii imperiale. Efectele se fac resimţite şi la Turda. Camerele de exploatare situate în zona Băilor Sărate şi cele de pe versantul SE-ic al Văii Sărate sunt abandonate rând pe rând, se caută noi zone de exploatare şi se deschid mine noi.

ÎIn anul 1690, sunt începute primele lucrări miniere de deschidere pe amplasamentul salinei actuale, materializate prin puţurile din cupola camerei de mina "Terezia". La puţin timp este deschisă şi mina "Sf. Anton".

Informaţii deosebit de preţioase referitoare la exploatarea ocnelor turdene, ne sunt oferite în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în anul 1867, prin apariţia la Cluj a lucrării mineralogului Johann Fridwaldszky, "MINERALOGIA MAGNI PRINCIPATUS TRANSILVANIAE". Mineralogul clujean arată că a intrat în aceste ocne şi din dorinţa "de a putea prezenta cititorului icoana adevărată a acestor ocne de sare (quod lectori meo veram salis-fodiniarum iconem exhibere valeam)" şi deoarece "aceste ocne sunt vrednice de cea mai mare admiraţie şi curiozitate (fodinae maxima admiratione et curiosa inquisitione dignae sunt)". "Despre această ocnă - afirmă Fridwaldszky - se spunea că este atât de vestită încât aproape că nu are egal în întregul răsărit".

După ce prezintă în mod detaliat sistemul de construire a ocnei în formă de clopot (conică), grija deosebită pentru a feri exploatarea de infiltrările de apă, mijloacele de evacuare a apei şi a sării cu ajutorul crivacului, Fridwaldszky infăţişeaza astfel situaţia ocnelor şi a tăietorilor de sare de la Turda : "Ocnele de la Turda numără cinci puţuri mai importante, dintre care primul se numeşte cel de sus, al doilea cel de jos, al treilea numit cojocnean, al patrulea Terezia, iar al cincilea Sf. Anton. Diametrul bazei puţului de sus numără 45 de stânjeni şi două picioare, iar înălţimea 55 de stânjeni şi două picioare. Sarea din acest puţ este curată şi doar rareori conţine un uşor amestec cu pământ, este săpat de 87 tăietori (fossores), ajutaţi de 18 voluntari (volones). Diametrul puţului de jos numără 36 de stânjeni şi şase picioare, iar înălţimea 53 de stânjeni. În ce priveşte calitatea sării, nu se deosebeşte cu nimic de puţul de sus, fiind executat de 75 tăietori şi 18 voluntari. Puţul Clujean are un diametru de 40 de stânjeni şi înălţimea de 59 de stânjeni. În acest puţ lucrează 63 de tăietori împreună cu 12 voluntari. Amestecul sării cu pământ se micşorează din zi în zi, încât în curând se va scoată numai sare curată... Puţul numit Terezia numără 30 de tăietori şi 15 voluntari şi are diametrul de 26 stânjeni iar înălţimea de 35 stânjeni. Cel mai nou puţ Sf. Anton are dimensiunile pe măsura celorlalte ...". Autorul mai aminteşte despre existenţa unei ocne mai mari şi mai vechi care, datorită pericolului de a se surpa, a fost închisă la 19 iunie 1762.
E1EC619B-BE1F-8917-6EDF-CE4496440C9A.jpgLa numai 3 ani după Fridwaldszky, problematica exploatărilor de sare din Transilvania este reluată de J.E. von Fichtel în lucrarea "Contribuţii la istoria minerală a Transilvaniei din 1780". Între anexele grafice din lucrare este prezent şi "Planul minei transilvănene de sare de la Turda", în care sunt redate cinci puţuri denumite de la sud spre nord, Ocna de sus, Josif, Terezia, Anton şi Ocna Clujeană. Este demn de remarcat faptul că toate cele trei camere de exploatare de forma conica (clopot) care fac parte din ansamblul de lucrări miniere din Salina Turda, sunt citate în lucrarea lui Fichtel cu denumirea actuală. Pe acelaşi plan, pe versantul SE-ic al Văii Sărate, sunt figurate 2 lacuri, care ar putea fi, conform poziţiei din plan, lacurile cunoscute astăzi sub denumirile Lacul Ocnei şi Lacul Rotund din perimetrul Durgău-Valea Sărată, acestea nefiind altceva decât vechi camere de exploatare abandonate, surpate datorită dizolvării sării din zona de bolta şi umplute cu apa provenită din ploi şi topirea zăpezilor.

Salina de la Turda, care de la începuturile ei a fost una dintre cele mai importante saline din Transilvania, începe să decadă după 1840, datorită concurenţei tot mai puternice a salinei de la Ocna Mureş, ajungând să îndeplinească rolul unei rezerve a acesteia din urmă. Până în 1862, sarea se extrăgea de la Turda din cele 3 puţuri vechi "Iosif", "Terezia" şi "Anton". În acest an exploatarea sării în puţul "Anton", unde extracţia a atins adâncimea de 108m, a fost sistată din cauză că sarea avea un conţinut ridicat de argilă.

Marea problemă cu care se confruntă Cămara de sare de la Turda în această perioadă este legată de transportul sării scoase la suprafaţă de la gura puţurilor din Valea Sărată până la depozitele din Turda Nouă, drumul fiind foarte abrupt. Pentru a uşura transportul şi totodată pentru a micşora cheltuielile legate de acesta, în 1853 s-a hotărât construirea unei galerii de transport pornind de la Turda Nouă. Această galerie, denumită "Franz Iosif", a atins în 1870 lungimea de 780m, ea fiind prelungită până la sfârşitul secolului cu încă 137m.

Concomitent cu săparea galeriei de transport, a fost modernizat puţul "Terezia", prin completarea lui cu două camere laterale "Rudolf" si "Ghizela", extracţia fiind concentrată în mina "Rudolf". În primii ani ai secolului XX adâncimea de extracţie a acestei mine atinsese 38m, iar talpa de extracţie aveam 80m lungime şi 50 lăţime.

După modernizarea puţului "Terezia", nu s-au efectuat alte deschideri de abataje. Prin crearea secţiilor miniere "Rudolf" şi "Ghizela", precum şi prin construirea galeriei de transport "Franz Iosif" pentru evacuarea sării extrase, s-a asigurat pe termen lung atât producţia cât şi transportul. Cu toate acestea, productivitatea muncii rămâne scăzută datorită tehnologiei de extracţie şi dotării tehnice, care rămân neschimbate faţă de cele din secolele anterioare. În Ocnele Turzii, sarea s-a extras din masiv manual, cu târnăcoape, ciocane, dălţi şi pene de oţel. Încercările de a utiliza substanţe explozive nu au dat rezultatele aşteptate (rezulta foarte multă sare măruntă), motiv pentru care au fost repede abandonate.

După primul război mondial exploatarea sării devine monopol de stat, firme capitaliste particulare neavând dreptul de concesiune şi exploatare a acestui mineral în România. Importanţa exploatărilor de la Ocna Dej şi Ocna Mureş creşte datorită tehnologiilor de exploatare de mare productivitate implementate în aceste saline. Cu toate că deschiderea fabricii de produse chimice "Solvay" şi cerinţele armatei în primul război mondial determină o creştere a producţiei de sare la Salina Turda, după 1918 declinul activităţii este continuu, culminând cu închiderea minei în 1932.

Din punct de vedere al forţei de muncă utilizate, în salina de la Turda, la fel ca în toate salinele din Transilvania, nu s-a folosit niciodată munca lucrătorilor privaţi de libertate ca urmare a unor condamnări de orice fel. Sarea a fost exploatată de oameni liberi, a căror angajare se făcea pe o perioadă de un an, contractul fiind încheiat la 7 ianuarie.

Salariul unui tăietor de sare era de 12 florini pe an. Tăietorii de sare mai primeau toţi împreună, la cele patru sărbători (Crăciun, Paşte, Rusalii şi Ziua tuturor sfinţilor), un butoi de vin, un bou şi 100 de pâini. Uneori boul era răscumpărat cu 4 florini iar pâinea cu 2 florini. Analizând documentele istorice se poate observa că "sâmbria" unui muncitor zilier în agricultură era mai mare decât salariul acordat unui lucrător la ocnă pentru aceeaşi perioadă. Condiţiile grele de muncă şi salariile mici, au determinat ca minerii de la exploatările de sare să participe, alături de ortacii de la alte exploatări, la toate mişcările de protest derulate de-a lungul timpului.

După închiderea salinei în 1932, aceasta intră într-o perioadă de uitare până în timpul celui de-al doilea razboi mondial, când ea este redeschisă şi utilizată de populaţia oraşului ca adăpost antiaerian. După anul 1950 până în anul 1992, când salina a fost deschisa pentru public căpătând statutul de obiectiv turistic, primii 500m ai galeriei de transport Franz Iosif au fost utilizaţi ca depozit de brânzeturi.

Salina Turda constituie astăzi un adevărat muzeu de istorie a mineritului în sare. Starea excelentă de conservare a lucrărilor miniere şi a utilajelor utilizate la transportul sării, alături de grija cu care s-au efectuat lucrările de pregătire a salinei pentru a deveni obiectiv turistic, fac ca istoria şi legenda să se împleteasca armonios aici. Numărul tot mai mare de turişti, sosiţi din cele mai îndepărtate arii geografice pentru a vizita salina sunt o confirmare a valorii turistice şi istorice a ei.

Structura salinei

Mina Rudolf are o formă de sală trapezoidală numită în termeni tehnici abataj în talpă. Aceasta a fost începuta în anul 1867 şi are o lăţime de circa 50 m, o lungime a vetrei (talpa abatajului) de 80 m iar adâncimea este de 40 de m. Scările coboară de a lungul a 13 etaje fiecare având marcat anul în care a fost săpat. Datorită infiltraţiilor pe peretele nordic s-au format stalactite de sare cu o viteza de crestere de 2 cm/an. Ca urmare a lucrărilor din ultimii ani Mina Rudolf a fost dotată cu o serie de elemente noi care sunt destinate turiştilor: sală de concerte, teren de sport, gondolă, minigolf, bowling. A fost montat şi un lift pentru a usura accesul în mină.

Mina Ghizela a fost deschisă în 1857 şi urma să fie o mină similară minei Rudolf însa s-au executat doar lucrările pregătitoare, lucrarea fiind abandonată. În 1992 la deschiderea minei pentru tratament a fost extinsa sala octogonală.

Mina Terezia este o mină de tip clopot cu o adâncime de 90 m în a cărei vatră s-a format un lac subteran cu adâncimea de 5-8 metri şi un diametru în jur de 70 m. Mina a fost exploatată încă din 1690. Aici se află celebra cascadă de sare pe peretele nordic al minei, cascadă ce s-a format prin depunerea sării din soluţia salină ce se prelingea din galeriile romane. Recent s-a amenajat un debarcader cu bărci pe lacul subteran din Mina Terezia şi o zonă de promenadă deosebită prin arhitectura elementelor ce o compun.

Galeria Franz Josef. Pentru a facilita şi mai mult exploatarea sării între 1853 şi 1870 este construită o galerie orizontală pentru transportul sării la suprafaţă. Această galerie avea iniţial 780 m însă a fost prelungită astfel încât acum are 917 m. Un aspect interesant ce merita menţionat este că între 1948 şi 1992 a avut rolul de depozit de brânză.

Acces şi vizitare:

Informaţii despre orarul de vizitare şi tarife aici : Salina Turda

În 2017:

  • Tarife: adulţi: 30RON; copii, studenţi, pensionari; 15RON
  • Orar: 9:00 - 19:00 (ultima intrare la ora 18:00)

Atenţie ! Temperatura în subteran este 10-12°C. Se recomandă îmbrăcăminte adecvată şi o lanterna (chiar dacă mina e integral iluminată electric).

Accesul se face prin:

  • Intrarea veche - Str. Salinelor nr 54 B, Turda, jud. Cluj
  • Intrarea nouă - Str.Aleea Durgăului Nr.7, Turda, jud. Cluj

Pentru a găsi cutia este necesar să vizitaţi mina.

Puncte suplimentare
Etapă Simbol Tip Coordonate Descriere
Început de traseu N 46° 35.025'
E 23° 46.576'
Intrarea veche: str. Salinelor nr.54B
Început de traseu N 46° 35.330'
E 23° 47.258'
Intrarea noua: Str.Aleea Durgaului Nr.7
Parcare N 46° 35.297'
E 23° 47.247'
Parcare (intrarea noua)
Indiciu

pnaq hepv cr fpnev qva zvan Ehqbys, yn cevzhy rgnw, vager onyhfgenqn fv crergr ncebncr qr pvsen 1915

A|B|C|D|E|F|G|H|I|J|K|L|M
N|O|P|Q|R|S|T|U|V|W|X|Y|Z
Decodează
Pictures
SPOILER
SPOILER - de aproape
SPOILER - Vedere de la cutie
Însemnări în jurnal: găsit 0x negăsită 0x Comentariu 0x Toate însemnările