Familia Dudeștilor începe să-şi facă apariția pe scena politică românească la sfârșitul secolului al XVI-lea în vremea domnitorului Mihai Viteazul. Familia boierească a Dudeștilor a fost printre cele mai de vază din Ţara Românească şi îşi are originile de la satul Dudești din Ilfov (astăzi cartierul Balta Albă-Titan).

Conacul Dudeştilor de la marginea Capitalei

Dudeştii şi-au ridicat un conac boieresc şi pe moşia de lângă Bucureşti, pe care o stăpâneau, ansamblu care a rămas printr-un miracol aproape intact, acum fiind singurul exemplar de acest gen care mai există pe întregul cuprins al Bucureștilor. Datează cel puţin din 1760, fiind dintre cele mai vechi edificii din  București şi se află pe strada Ilioara nr.15, sector 3. Este aproape complet necunoscut bucureștenilor şi ignorat din punct de vedere turistic.

Astăzi se mai păstrează, pe o mare întindere, zidul împrejmuitor cu poarta originală, conacul (destul de transformat) din mijlocul curții, construit pe locul unuia mult mai vechi (pivniţa este anterioară conacului), cuptorul de pâine şi biserica aflată în afara incintei. Curtea imensă a conacului este mărginită de un zid de  fortificaţie şi  conţine şi alte vechi anexe, ca turnul de apă. Aici funcţionează o întreprindere, şi se află chiar peste drum de școala de șoferi Ilioara. Probabil naţionalizat sub comunişti, după decembrie 1989 a fost alocat Fabricii de Tutun Regie – ca atelier anexă pentru service mașini sub denumirea de “ferma”. Odată cu privatizarea fabricii, către firma Galaxy, conacul a fost  preluat de noul proprietar, depozitând arhiva Fabricii de Tutun şi fiind în stare semi-părăsită. Datorită valorii istorico-arhitectonice deosebite au existat proiecte de  restaurare, astăzi fiind însă doar o altă…”casă care plânge”!

Tunelul conacului

În unele documente vechi se spune că Mănăstirea Văcărești (astăzi dispărută) ar fi fost legată prin două galerii subterane, cu una de Curtea Veche şi cu alta de conacul familiei boierești Dudescu din fostul sat Dudești-Cioplea. Ultimul, spun unele zvonuri, ar fi fost folosit şi în secolul al XIX lea, pe vremea când funcționa închisoarea Văcărești, pentru a aduce condamnații la moarte în curtea conacului, unde erau executați.

Spitalul ciumaţilor

Pe moșia boierilor Dudești, a fost întemeiat în anul 1796 un spital pentru ciumati (era situat undeva între bulevardul Camil Ressu şi Șoseaua Câmpia Libertăţii – fosta Șoseaua Căţelu). Spitalul de la Dudești era foarte încăpător, putând primi 500 de bolnavi. Nu se mai știe data când a fost demolat. De altfel, cartierul Balta Albă se pare că îşi leagă numele de la una din vitregiile vremii: pe vremea marilor epidemii de ciumă, din secolele XVIII si XIX, cadavrele locuitorilor erau aruncate în gropile din care era luat pământul necesar producerii de cărămidă (de altfel, din vechime acolo funcționau fabrici de cărămidă iar, mai târziu, fabrica de ciment Titan), cadavre peste care se arunca piatra de var, ca agent de dezinfecție. Când ploua, apa care ieșea la suprafață din gropile respective căpăta culoarea varului aruncat altădată acolo, de unde numele de Balta Albă.

Ultimii boieri Dudeşti

Nicolae Dudescu a fost fiul marelui ban Constantin Dudescu şi a domniţei Maria Cantemir. A intrat în politică de tânăr şi a ajuns în multe şi mari dregătorii şi până la sfârșitul vieții va fi cunoscut ca banul Nicolae Dudescu (cea mai mare dregătorie a Ţării Româneşti). A făcut de-a lungul vieţii o avere uriaşă, fiind socotită la sfârșitul secolului al XVIII-lea drept una dintre cele mai mari din Ţara Românească. Dar această avere a fost mărită printr-o întâmplare aproape de necrezut:  Dudescu adusese un meșter neamţ pentru a exploata o carieră de piatră dintr-un deal de pe una din moșiile lui de la marginea Bucureștiului, spre a o folosi la casele boierului. Neamţul găsi o ”mină” de aur, extracţia începu şi răsplata fu imediată, cantitatea fiind foarte mare şi rotunjind destul de respectabil averea Dudeştilor.

Averea avea să fie risipită de Constantin (1769-1831), fiul lui Nicolae, care, fiind un aventurier din fire şi ducând o viață de huzur, a făcut numeroase vizite în Europa, ajungând să-şi vândă întreaga avere în anul 1814, pentru a scăpa de datorii. Marele logofăt al Ţării Româneşti, Constantin Dudescu, a fost un personaj atât de bizar în patriotismul său, încât po­vestea fap­telor sale pare desprinsă dintr-un roman. De altfel, fostul boier apare ca personaj literar în romanul “Săptămâna nebunilor” a lui Eugen Barbu.

Era putred de bogat, dar foc de urât, o adevărată pocitanie. Era totuşi şarmant, cu o minte ageră şi iute şi-şi risipea cu generozitate avutul pentru cauze, să le spunem, nobile. Desemnat de către partida boierilor naţiona­lişti să se ducă la Paris pentru a face lobby în favoarea Principatelor pe lângă Bonaparte şi anturajul său, Dudescu îşi amanetează moşiile şi acareturile unui alt boier, Băltăreţu, şi pleacă pe malurile Senei. Petrece acolo câțiva ani buni, cheltuieşte sume imense din averea sa personală, pentru ca să sfârșească falit şi uitat de lume. Cât despre marile sale fapte diplomatice de la Paris, se pare că lucrurile n-au stat chiar aşa de bine. Stabilit într-un palat din cartierul Saint Honoré, logofătul o ţine numai într-un dans şi-ntr-o petrecere, cheltuind în stânga şi-n dreapta pe ifosele unor apropiaţi ai Primului Consul. Gurile rele zic că nici n-a apucat să-l vadă vreodată pe Bonaparte, pe care oricum nu îl interesa de soarta Principatelor de la gurile Dunării. Ca să vă faceţi totuşi o idee, cât de mică, despre ideile de promovare a imaginii Principatelor în Europa, pe care le aplica logofătul Dudescu la Paris la 1800, n-o să pomenesc decât de o fază superbă, relatată de nepotul său, Ion Ghica, în 1896. Într-o vară, vrând să le arate franţujilor frumuseţea de vis a iernilor valahe, Dudescu a cumpărat nişte tone de zahăr de la cofetarii parizieni, zahăr pe care l-a împrăştiat pe drumul ce ducea la palatul său. Iar peste zahărul ăla a pus să fie trasă cu caii o sanie, exact ca iarna, în Bucureşti.

În ianuarie 1814 vinde moșia Dudești bancherului Ioan Hagi Mosco. Moșia va fi preluată de către fiul său, Ştefan Hagi Mosco, noul proprietar al Dudeștilor, care va renova şi biserica in anul 1820. Dar conacul şi moşia nu-şi încheie încă istoria. Familia Hagi Moscu, la rândul său, le va vinde în anul 1842 bancherului grec din Viena Simon Sina. Urmașii baronului Sina o vor vinde şi aceștia în anul 1912 arendașului moșiei Ivanciu Grueff, ai cărui urmași o vor avea în stăpânire până în anul 1949, când vor fi deposedați de comuniști. Ultimul proprietar, Grueff, a transformat conacul moșiei în magazie de grâne prin 1916-1918 (astupându-i pe trei sferturi ferestrele, lăsându-le numai ca ochiuri de magazie), acesta construindu-şi o nouă casă peste drum de curte.

Calea Dudeşti

Astăzi s-a păstrat în toponimia locului numai Calea Dudeşti, fostă mare Uliţă care ieșea din oraș la sud-est şi făcea legătura între centrul vechi al oraşului şi satul Dudeşti. La Bariera Dudești, era Biserica Sfânta Treime (sau Sfânta Troiță) zidită în 1804 de breasla șalvaragiilor, cei care croiau șalvarii. Biserica a fost demolată în 1987. Barbu Ștefănescu Delavrancea l-a plasat în mahalaua acestei biserici pe celebrul sau personaj Hagi Tudose. Lângă biserică se afla o cruce de piatră, care marca hotarul estic al moșiei Pantelimon. De aceea, cartierul era cunoscut şi sub numele de Crucea de Piatră. Acest cartier era renumit pentru mulțimea caselor de toleranţă şi a prostituatelor.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, Calea Dudești devine o arteră comercială, cu prăvălii, bodegi, cabinete medicale, grădini de vară, cinematografe. Mulți dintre proprietarii de pe Calea Dudești erau evrei. Majoritatea clădirilor vechi de pe aceasta stradă au dispărut, demolate în anii 1987-1988.

Satul şi parohia Dudești au aparținut administrativ de județul Ilfov până în anul 1927, când au fost subordonate Capitalei, iar din 1950 este integrat teritoriului acesteia, în cartierul Balta Albă-Sud.

Sursa: Bucureştii vechi şi noi.